acasa | cristian dumitrescu | foto | presa | publicatii | activitate | linkuri | contact

20 DE MITURI ŞI FAPTE DESPRE EXTINDERE

După generaţii de divizare şi război, Uniunea Europeană reuneşte Europa în mod paşnic. De la şase state fondatoare, UE s-a extins la 27 de state. În ultimii 15 ani, forţa gravitaţională de atracţie a UE a ajutat la transformarea statelor din Europa Centrală şi de Est din regimuri comuniste în democraţii moderne şi funcţionale. Recent, a inspirat reforme remarcabile în Turcia, Croaţia şi alte state din Balcanii Occidentali. Toţi europenii beneficiază de pe urma unor vecini care sunt democraţii stabile şi economii de piaţă prospere. Un proces de extindere administrat atent extinde pacea, democraţia, statul de drept şi prosperitatea în toată Europa. Totuşi, mulţi cetăţeni ai UE pun sub semnul întrebării motivele extinderii. Îngrijorărilor cetăţenilor trebuie să se răspundă cu politici adecvate, miturile trebuie contracarate cu fapte, acesta fiind de fapt scopul acestei note informative.

PREA RAPID?

1. Va mai exista curând o extindere de tip „big bang”?

Nu se prefigurează o nouă extindere de tip „big bang” în viitor. Bulgaria şi România au aderat în 2007, pentru ca au îndeplinit criteriile. Croaţia va urma ceva mai târziu, odată ce va îndeplini si ea toate condiţiile. Alte state din Balcanii de Vest au perspectiva aderării, dar au multe lucruri de făcut şi vor putea adera numai când vor fi deplin pregătite. Turcia negociază şi ea aderarea la UE, dar va dura mult timp până când va îndeplini toate criteriile – probabil un deceniu sau mai mult. Orice decizie privind aderarea unei ţări trebuie să fie luată unanim de toate statele membre. Comisia Europeană gestionează atent procesul de aderare, asigurându-se că este gradual şi că ţările sunt bine pregătite, timp de mai mulţi ani, pentru a îndeplini condiţiile stricte ale UE. Aceasta este cea mai bună modalitate de a asigura că odată ce s-au integrat, va fi un avantaj pentru toţi.

2. Extinderea din 2004 a avut loc prea repede?

Zece noi state au aderat simultan la UE în mai 2004, însă reunificarea Europei nu a avut loc peste noapte. Statele din Europa Centrală şi de Est, Cipru şi Malta au aderat la un deceniu şi jumătate după căderea Zidului Berlinului. În aceşti 15 ani, respectivele state au trecut printr-o profundă schimbare economică şi democratică, care le-a pregătit pentru aderare şi a adus beneficii Europei.

3. A fost aceasta extindere pregătită în mod adecvat?

Extinderea din 2004 a fost cea mai bine pregătită din istoria UE. Încă din 1991, UE a semnat primele „Acorduri Europene” cu Ungaria şi Polonia, urmate de alte state candidate. Datorită acestor acorduri, a fost creată până în 2001 o zonă de liber schimb pentru 85% din comerţul bilateral, evitându-se astfel orice şoc comercial în mai 2004. În 1993, UE a definit clar criteriile de aderare. Astfel, pentru a putea adera la UE, o ţară trebuie să fie o democraţie stabilă, în care să funcţioneze statul de drept, capabilă să respecte drepturile omului şi ale minorităţilor, să aibă o economie de piaţă competitivă, precum şi capacitatea de a implementa legislaţia UE. De atunci, UE a monitorizat atent eforturile statelor candidate în vederea îndeplinirii condiţiilor. Urmare acestor condiţii, monitorizării şi asistenţei financiare, noile state s-au integrat bine în instituţiile UE şi aplică cu succes regulile acestora.

4. Nu este extinderea un lucru nedemocratic şi nu cumva UE ar trebui să asculte opinia publică?

Orice decizie majoră cu privire la aderarea unei ţări este luată în unanimitate de guvernele alese în mod democratic ale statelor membre ale UE. Parlamentele naţionale trebuie să ratifice decizia. Membrii Parlamentului European, care sunt aleşi direct, trebuie să îşi dea avizul. Astfel, toate deciziile cheie sunt luate de toate organismele democratic alese din fiecare stat membru şi din Uniune. Pentru oricare dintre politicile sale, inclusiv extinderea, UE trebuie să obţină sprijinul cetăţenilor săi. Atât statele membre, cât şi instituţiile UE trebuie să comunice mai bine succesele şi provocările extinderii.

PREA SLAB?

5. Extinderea UE a paralizat funcţionarea UE?
Aderarea noilor state nu a încetinit procesul de luare a deciziilor. Instituţiile UE continuă să funcţioneze: noii membri ai Parlamentului European joacă un rol activ în grupurile politice ale acestuia, Comisia funcţionează eficient cu 25 de comisari, iar Consiliul ia decizii la fel de bine ca şi înainte. Deja cu un an înainte de aderare, reprezentanţii noilor state membre participau la activitatea instituţiilor UE în calitate de observatori pentru a se pregăti pentru participare deplină la momentul aderării.

6. Extinderea nu va împiedica o viitoare aprofundare a UE?
Istoria UE a dovedit că nu există nici o contradicţie între extinderea Uniunii şi aprofundarea integrării. UE a reuşit să facă ambele lucruri. Începând cu 1973, UE s-a extins creând în acelaşi timp Piaţa Unică, zona Schengen de călătorie fără vize. Totodată, a adoptat euro şi a dezvoltat o serie de politici noi, precum securitatea internă şi o politică externă mai puternică. În domeniul politicii externe, ultimele extinderi au sporit influenţa UE pe scena internaţională. Abilitatea UE de a funcţiona eficient, ca răspuns la preocupările cetăţenilor, poate şi trebuie să fie îmbunătăţită, însă acest obiectiv nu poate fi atins prin stoparea extinderii. UE poate continua să se extindă şi să se reformeze printr-un proces de aderare gradual şi atent gestionat, în paralel cu reformele interne a instituţiilor şi politicilor sale. Tratatul Constituţional are drept scop să facă UE mai eficientă şi mai democratică, precum şi să consolideze rolul său global. Acestea sunt obiective importante care trebuie să fie realizate curând prin completarea reformei instituţionale.

7. Mai poate UE să absoarbă noi state membre?
Capacitatea de absorbţie se referă la posibilitatea UE de a primi noi membri, continuând în acelaşi timp să funcţioneze eficient. Este vorba despre un concept de natură funcţională şi nu unul de natură geografică. Comisia Europeană a definit acest concept în noiembrie 2005, după cum urmează: „Ritmul extinderii trebuie să ia în considerare capacitatea de absorbţie a UE. Extinderea înseamnă împărtăşirea unui proiect bazat pe principii, instituţii şi politici comune. Uniunea trebuie să se asigure că îşi poate menţine capacitatea de a acţiona şi decide în conformitate cu un echilibru echitabil al instituţiilor, respectă limitele bugetare şi implementează politici comune care funcţionează bine şi îşi ating obiectivele”. Capacitatea de absorbţie este un element important, aşa cum a arătat şi Consiliul European de la Copenhaga în 1993: „capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, menţinând în acelaşi timp ritmul integrării europene, este un element important atât din perspectiva interesului general al Uniunii, cât şi a statelor candidate”. Problema capacităţii de absorbţie a fost tratată pentru extinderea din 2004 de documentul Comisiei intitulat Agenda 2000 (elaborat în 1997), care a propus reforme ale instituţiilor, politicilor şi bugetului UE. Acesta a deschis drumul pentru deciziile în intervalul 1999-2003, pregătind Uniunea pentru o aderare fără probleme a noilor 10 state membre în mai 2004. În timp ce capacitatea de absorbţie reprezintă un element important, nu putem aştepta ca viitoarele extinderi să amelioreze capacitatea de funcţionare a UE – pentru Europa de astăzi. Trebuie avută în vedere îmbunătăţirea capacităţii de funcţionare a actualei UE, pentru a spori creşterea economică şi competitivitatea, crearea de locuri de muncă şi protecţia socială, şi astfel, să îi ajutăm mai mult pe cetăţenii noştri.

PREA COSTISITOR?

8. Extinderea nu a dus cumva la un aflux de lucrători către vechile state membre?
Predicţiile dezastruoase referitoare la un aflux de lucrători din Europa Centrală şi de Est s-au dovedit a fi nefondate. Migraţia forţei de muncă din noile state către cele vechi a fost modestă, rareori ajungând la 1% din populaţia activă din ţara gazdă. Aşa au stat lucrurile atât în statele membre care au aplicat restricţii la accesul pe piaţa muncii, cât şi în cele care nu au optat pentru astfel de restricţii. Aceşti lucrători au ajutat la completarea locurilor de muncă vacante în sectoare precum agricultura şi construcţiile. Irlanda, Marea Britanie şi Suedia şi-au deschis cu succes pieţele muncii pentru lucrătorii din Europa Centrală şi de Est chiar din momentul aderării acestora. În Irlanda, sosirea lucrătorilor din noile state membre a jucat un rol important în susţinerea ratei mari de creştere economică a ţării. În Marea Britanie, lucrătorii din noile state membre au ajutat la ocuparea unei părţi din cele 500.000 de locuri vacante. În lumina acestor experienţe pozitive, Finlanda, Portugalia şi Spania au luat, de asemenea, decizia de a-şi deschide piaţa muncii. Alte state, precum Belgia şi Franţa au optat pentru deschiderea parţială. Rata ocupării forţei de muncă a crescut în medie cu 1% în 2005, atât în noile, cât şi în vechile state membre. Extinderea favorizează migraţia legală, care este mai uşor de controlat, în timp ce problema reală în multe state membre este imigraţia ilegală, în special din statele terţe.

9. A subminat extinderea condiţiile de muncă şi a dus la dumping social?
Prin oferirea de noi oportunităţi legale de a munci în vechile state membre, extinderile au ajutat la diminuarea economiei gri (şi a pieţei negre a muncii). Muncitorii cu statut legal sunt mai puţin expuşi la exploatare şi la standarde de muncă reduse şi, de asemenea, plătesc taxe şi contribuţii la securitatea socială. Creşterea înregistrată pe teritoriul vechilor state membre în rândul forţei de muncă care provine din noile state membre, nu a avut un impact relevant în cheltuielile la nivelul securităţii sociale. În Marea Britanie, mai puţin de 1 din fiecare 100 de noi muncitori din noile state membre înregistraţi a făcut cerere pentru a primi beneficii din partea serviciilor de securitate socială. Între timp, UE solicită noilor membri să adopte standardele sale în materie de sănătate, siguranţă şi alte domenii sociale, îmbunătăţind condiţiile de muncă a cetăţenilor din acele ţări şi contribuind la o competiţie deschisă între companii. Nu există nici o dovadă că extinderea ar fi cauzat dumping social. Din contră, prin intermediul extinderii, standardele sociale armonizate se răspândesc încet, dar sigur în UE.

10. Nu cumva extinderea a condus la delocalizarea afacerilor?
Studiile realizate confirmă că delocalizarea companiilor din vechile state membre în noile state membre reprezintă un fenomen marginal. În plus, Europa Centrală şi de Est nu reprezinta principala destinaţie a delocalizării, ci mai degrabă Asia: nu extinderea este principala cauză a delocalizării, ci competiţia globală. Companiile vor căuta mereu costuri mai reduse, pieţe mai mari, inovaţii tehnologice şi alţi factori care contribuie la îmbunătăţirea competitivităţii. Companiile europene se confruntă cu concurenţa globală, mai ales din partea Chinei şi Indiei. Investiţiile în Europa Centrală şi de Est şi nu în China sau India pot ajuta industria europeană să menţină locurile de muncă şi să genereze creştere economică în întreaga Europă. De exemplu, extinderea companiilor de servicii creează locuri de muncă atât în noile state membre, cât şi în cele vechi. Extinderea ajută UE să facă faţă provocării pe care o reprezintă globalizarea, sporind schimburile comerciale interne şi externe, şi, în acest fel, creând şi păstrând locurile de muncă.

11. Extinderea a distorsionat funcţionarea pieţei interne?
Distorsionările în funcţionarea pieţei comune sunt rezultatul unei transpuneri şi implementări greşite a regulilor comune fie de noile sau vechile state membre. Noile state membre se descurcă mult mai bine faţă de vechile state membre în ceea ce priveşte aplicarea legilor UE, conform statisticilor Comisiei referitoare la piaţa internă. Prin deschiderea pentru companiile din vechile state membre a unei pieţe de 75 de milioane de consumatori, extinderea a consolidat concurenţa pe piaţa internă, ceea ce face companiile europene să fie, de asemenea, mai competitive pe pieţele internaţionale. În prezent, în toate cele 27 de state membre se aplică aceleaşi reguli cu privire la piaţa internă, concurenţă şi ajutoare de stat.

12. Nu este extinderea prea costisitoare?
Fiecare cetăţean din vechile state membre a contribuit la reunificarea Europei cu o sumă reprezentând echivalentul unei cafele pe lună. O parte din aceste costuri revin în ţara lor pentru că majoritatea bunurilor pe care le cumpără cetăţenii din noile state membre sunt importate din vechile state membre. În perioada 2004-2006, cele 15 state membre au contribuit în medie cu 26 euro/an pe cetăţean la bugetul UE pentru extindere. Partea care le revine noilor state membre din bugetul Uniunii este de numai 0,15% din produsul intern brut al UE. Aceste fonduri sunt cheltuite în general pentru îmbunătăţirea infrastructurii de care beneficiează mediul de afaceri din toată Europa. Mai mult, economiile noilor state membre cresc de două ori mai repede decât cele ale vechilor state membre. Fondurile cheltuite pentru a contribui la dezvoltarea acestor economii creează noi oportunităţi de afaceri atât pentru noile state membre, cât şi pentru cele vechi.

PREA PERICULOS?

13. Nu a condus extinderea la mai multă imigraţie ilegală şi la crimă organizată?
Lărgirea permite Uniunii să extindă cooperarea poliţienească şi judiciară către noile state membre, făcând în acest fel mai eficientă lupta împotriva terorismului şi a criminalităţii. Cu cât membrii UE îşi integrează mai bine eforturile de combatere a criminalităţii împreună cu vecinii lor, cu atât mai bine pot fi protejaţi cetăţenii europeni. Securitatea şi justiţia sunt domenii în care UE poate face mult mai mult pentru a proteja cetăţenii în comparaţie cu ce ar putea face un stat pe cont propriu. UE a dezvoltat o cooperare poliţienească, vamală şi judiciară pentru a combate terorismul, crima organizată, traficul de droguri, traficul cu fiinţe umane şi imigraţia ilegală care fac parte în momentul de faţă din regulile comune pe care toate statele membre trebuie să le aplice.

14. Nu a pus extinderea în pericol siguranţa alimentară şi a mediului înconjurător?
Siguranţa alimentară şi sănătatea animală au fost domenii cheie în cadrul negocierilor de aderare. UE a luat măsuri stricte pentru a aduce noile state membre la standardele UE. Fabricile de procesare alimentară, fabricile de lactate şi abatoarele care nu îndeplineau standardele impuse au trebuit închise înaintea aderării şi numai cele care îndeplineau condiţiile au fost lăsate să-şi vândă produsele pe piaţa internă. Poluarea şi riscurile la adresa mediului înconjurător nu ţin cont de frontiere. Protecţia mediului înconjurător şi schimbările climaterice sunt probleme care trebuie dezbătute la nivel internaţional şi european. De-a lungul anilor, UE a creat standarde ridicate privind mediul înconjurător pentru aer şi apă mai curate, pentru a proteja mediul marin, natura şi pentru siguranţa nucleară. Toţi cetăţenii europeni beneficiază de pe urma acestor îmbunătăţiri. Procesul de aderare este un instrument eficient care ajută la exportarea acestor standarde europene ridicate în statele candidate. Nivelul standardelor de mediu a fost, uneori, mai ridicat decât cel existent în vechile state membre. Prin urmare, extinderea reprezintă o creştere a siguranţei în domeniul mediului şi nu o scădere a acesteia.

PREA MULŢI?

15. Când se va opri totul? N-ar trebui fixate o dată pentru totdeauna frontierele UE?
Tratatul UE arată că orice ţară europeană care respectă valorile democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept, îşi poate depune candidatura la UE. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că toate statele europene trebuie să candideze sau că UE trebuie să accepte toate candidaturile. Nu este vorba de un proces automat, ci de unul în care condiţionalitatea este punctul principal. Frontierele UE sunt definite prin decizii luate unanim la cel mai înalt nivel politic. UE se bazează mai degrabă pe valori şi pe voinţă politică, decât pe criterii de natură geografică. UE este un proiect politic şi frontierele sale sunt politice, care diferă de conceptele fizice şi geografice ale Europei. Anumite insule din Caraibe cum ar fi Martinica şi Guadalupe fac parte din teritoriul UE, în timp ce anumite state europene precum Islanda, Norvegia şi Elveţia nu fac parte din Uniune. Geografii şi istoricii nu s-au pus niciodată de acord cu privire la limitele fizice şi naturale ale Europei. Frontierele politice ale UE s-au modificat de fiecare dată când un nou stat a aderat sau când s-a retras un teritoriu, aşa cum a făcut Groenlanda. Pentru a evita forţarea capacităţii de absorbţie a UE, Comisia a reiterat angajamentele deja existente faţă de ţările care se află deja în proces de aderare: Turcia, Croaţia şi celelalte ţări din Balcanii Occidentali.

16. De ce ar putea Turcia să adere la UE?
Europa are nevoie de o Turcie stabilă, democratică şi prosperă, care să adopte valorile noastre, statul de drept şi politicile noastre comune. Perspectiva aderării a contribuit la reforme importante. Dacă statul de drept şi drepturile omului sunt garantate în întreaga ţară, Turcia poate să adere la UE şi să devină astfel o punte între civilizaţii mai puternică decât este deja astăzi. Prin deschiderea negocierilor de aderare, şi fără a se exprima asupra rezultatului final, statele membre UE au decis în mod unanim să recunoască vocaţia europeană a Turciei. Datorită reformelor politice de mare amploare demarate încă de la începutul secolului XX, Turcia s-a ancorat în Europa şi în alianţele vestice, făcând parte din NATO şi din Consiliul Europei de mai bine de 50 de ani. Istanbul a fost dintotdeauna un important centru al istoriei şi al culturii europene. Pentru a putea deveni stat membru al UE, Turcia trebuie să îndeplinească toate criteriile stricte de aderare. Întrebarea este dacă acestea vor putea fi îndeplinite în totalitate, precum şi data la care acestea vor fi finalizate. De aceea drumul – inclusiv realizarea reformelor şi implementarea acestora – este la fel de important ca şi destinaţia finală.

17. De ce ar trebui să integrăm un stat de altă apartenenţă religioasă decât cea creştină?
UE nu este o comunitate construită pe religie. Uniunea se bazează pe valori europene comune precum respectul demnităţii umane, statul de drept, toleranţă şi nediscriminare. În calitate de comunitate de valori, unul dintre atuurile noastre este unitatea în diversitate. În prezent, aproximativ 12 milioane de musulmani trăiesc în statele UE – mulţi dintre ei cetăţeni ai statelor respective – împreună cu cetăţeni de alte credinţe sau care nu au nici o credinţă. Toleranţa religioasă şi respectul pentru diversitate sunt valori de bază ale Uniunii: Europa a avut deja prea multe războaie religioase în trecut. De aceea, credinţa religioasă nu a reprezentat niciodată un criteriu de aderare. Turcia este un stat laic unde o mare parte din populaţie este musulmană, majoritatea aparţinând ramurii moderate a islamului. Totuşi, libertatea religioasă, protecţia minorităţilor şi nediscriminarea sunt criterii politice cheie pentru obţinerea calităţii de stat membru. Ca o condiţie necesară, Turcia trebuie să îmbunătăţească în mod substanţial respectul faţă de drepturile comunităţilor religioase altele decât cele musulmane pentru a atinge standardele europene.

18. De ce s-ar omite Ucraina dacă se admite Turcia?
Ucraina şi Turcia se află în stadii diferite în relaţia lor cu UE. Perspectivele şi vocaţia europeană a Turciei au o istorie lungă, în timp ce aspiraţiile europene ale Ucrainei sunt foarte recente. UE susţine, prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate, Ucraina în drumul său către stabilitate democratică şi dezvoltare economică. Se facilitează astfel drumul către comerţul liber, asistenţa economică, dialogul politic sporit şi contacte inter-personale mai bune. UE nu a oferit niciodată Ucrainei perspectiva de aderare şi o asemenea decizie va trebui luată în mod unanim de toate statele membre.

19. Nu există prea multă criminalitate şi instabilitate în Balcanii Occidentali?
Balcanii Occidentali au parcurs un drum lung pentru a depăşi instabilitatea generată de un deceniu de războaie şi de conflicte interne de-a lungul anilor ‘90. Perspectiva integrării în UE reprezintă cea mai bună modalitate de a consolida stabilitatea şi securitatea regională în interesul întregului continent european. Implicarea continuă a UE va ajuta regiunea să rezolve problemele rămase, cum ar fi statutul provinciei Kosovo şi viitorul Serbiei şi Muntenegrului. Criminalitatea şi corupţia sunt încă răspândite pe întreg teritoriul regiunii. Vestea bună este că Balcanii Occidentali au făcut recent progrese în acest domeniu, în parte datorită ajutorului UE pentru a crea o mai bună cooperare judiciară şi poliţienească. Procesul de extindere s-a dovedit a fi foarte eficient în motivarea statelor de a-şi rezolva problemele legate de criminalitate şi corupţie, şi în responsabilizarea lor pentru a coopera mai strâns cu UE pentru protecţia cetăţenilor. Extinderea înseamnă şi adoptarea de către statele candidate a standardelor UE în materie de control al frontierelor şi de gestionare a refugiaţilor şi a emigranţilor din state terţe. De aceea, extinderea ne oferă posibilitatea de a avea un control mai mare asupra problemei imigraţiei clandestine. Modul în care UE poate reduce cel mai eficient criminalitatea este prin cooperare directă cu ţările din regiune. Structurile UE responsabile cu aplicarea legii trebuie să lucreze cu cele similare din Balcani pentru a obţine rezultate reale într-o lume caracterizată prin comunicarea rapidă şi călătoriile în masă.

CHIAR ŞI ANUMITE BENEFICII?

20. Beneficiază un cetăţean obişnuit de pe urma extinderii?
În primul rând şi cel mai important, toţi beneficiem de creşterea stabilităţii şi de dezvoltarea paşnică la care au contribuit de-a lungul anilor extinderile succesive ale UE. În al doilea rând, cetăţenii din vechile state membre beneficiază de creşterea cererii de consum din noile state membre, deoarece companiile îşi vând produsele, serviciile şi know-how-ul în aceste pieţe dinamice, fapt ce a ajutat la crearea şi menţinerea de locuri de muncă. Vânzarea fiecărei maşini de către o companie germană în Polonia aduce avantaje cetăţenilor germani, în timp ce fiecare autoturism francez vândut sau fiecare tranzacţie făcută de către o bancă olandeză într-unul din noile state membre aduce avantaje economiilor franceză şi olandeză. Comerţul între noile şi vechile state membre a crescut de patru ori în ultimii zece ani. Vechile state membre s-au bucurat de un excedent comercial cu noile state membre, ceea ce a ajutat la menţinerea locurilor de muncă. Cetăţenii pot beneficia de pe urma extinderii în multe alte feluri, precum facilitarea călătoriilor, şanse mai mari de a studia în străinătate şi condiţii de afaceri mai bune. Când fondurile structurale europene finanţează autostrăzi şi poduri în Spania şi Portugalia sau în Polonia, Estonia şi Slovenia, toţi europenii care călătoresc, locuiesc sau fac afaceri în acele ţări beneficiază de extindere.

Sursa : http://ec.europa.eu/

« inapoi

  ROMANIAdemna.ro copyright 2007 disclaimer sus