|
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a adresat o scrisoare de mulţumire tuturor celor care au sărit în sprijinul vrâncenilor. Scrisoarea o puteți citi AICI.
Ninsorile din această iarnă au paralizat judeţul Vrancea şi au izolat zeci de localităţi de restul lumii. Îngropaţi efectiv în zăpadă, vrâncenii au trăit adevărate drame în zilele cumplite în care nu au avut apă, căldură, medicamente sau mâncare. În tot acest coşmar alb însă, oamenii din Vrancea nu au fost singuri. Şi nu au fost singuri pentru că oameni cu suflet mare au sărit în ajutorul lor.
Iar dacă astăzi viaţa în judeţul nostru şi-a reluat cursul său firesc, aceasta se datorează în mare măsură şi celor care prin acţiunile şi căldura din inimile lor au topit munţii de zăpadă din Vrancea. Pentru oamenii care au trecut prin momente greu de descris în cuvinte, toţi cei care s-au grăbit să le întindă o mână de ajutor - cadre militare, jandarmi, pompieri, poliţişti, medici şi asistente, personal paramedical sau simpli cetăţeni - sunt cu adevărat nişte eroi.
Pentru tot ceea ce au făcut pentru noi şi pentru judeţul nostru, în numele vrâncenilor pe care îi reprezint, dar şi în nume personal, vreau să le mulţumesc şi să îi asigur că şi-au câştigat pentru totdeauna un loc de cinste în inimile noastre.
Vă mulţumesc !
Marian OPRIŞAN
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea
Mulţumirile mele şi ale vrâncenilor pentru:
Ministerul Apărării Naţionale
Armata Română
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny”
Inspectoratul Judeţean de Poliţie
Medicii, asistenţii şi paramedicii din cadrul Spitalului de Urgenţă Focşani, din spitalele din judeţ, dar şi celor din Serviciul de Ambulanţă Vrancea şi SMURD
Consiliul Judeţean Teleorman
Consiliul Judeţean Constanţa
Consiliul Judeţean Argeş
Consiliul Judeţean Bistriţa
Consiliul Judeţean Bacău
Primăria Iaşi
Primăria Chişinău Criş, Arad
Primăria Sadova, Suceava
Primăria Mioveni
Hotelul Împăratul Aurelius
Primăria Dorohoi, Botoşani
Primăria Hălăuceşti, Iaşi
Primăria Fărcaşa, Neamţ
Primăria Paltin, Vrancea
RAJDP, Constanţa
Gigi Becali
Alin Negoi, Tuşnad
Codruţ Constantinescu, Focşani
Bogdan Platon
Radu Fornea
Rovana Plumb, europarlamentar
Ecaterina Andronescu, deputat
Nicu Bănicioiu, deputat
Angel Tîlvăr, deputat
Cristian Dumitrescu, deputat
Ciprian Nica, deputat
Cătălin Nechifor, deputat
PSD Braşov
PSD Cudalbi, Galaţi
PSD Hunedoara
SC Europa SA
Şcoala “Apor Peter”, Tg. Secuiesc
Fundaţia “Adra”
Ambulanţa “Bunul Samaritean” Târgu Mureş
Garnizoana Bacău
Europa FM
Mbs Group SRL, Cluj
Agent Trade SRL, Bucureşti
BGS-Divizia de Securitate
Stella Com SRL, Focşani
Dedeman, Focşani
Cosmote
Tahal, România
Hidroconstrucţia, Bucureşti
Interagro, Zimnicea
Cicalex SRL, Teleorman
Iris Company, Bârlad
Ilvas SRL, Vaslui
Moripan Alex, Jariştea
Grupul de firme “ANA”
Farmacia Alcor, Focşani
Meda, Bucureşti
|
|
|
 |
Deputatul PSD de Vrancea Cristian Sorin Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor a adresat, luni, 9 aprilie 2012, o scrisoare de felicitare Federaţiei Române de Polo, prilejuită de recenta calificare a naţionalei ţării noastre la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice.
Apreciind la justa sa valoare această performanţă extraordinară nu doar pentru polo-ul românesc, dar şi pentru sporturile de echipă, în general, preşedintele Comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor a ţinut să-l asigure pe domnul Anatolie Grinţescu, preşedintele Federaţiei Române de Polo, de faptul că înţelege foarte bine cât de mare este proaspăta performanţă a poloiştilor români, cu atât mai mult cu cât şi domnia sa a practicat, ani buni, acest sport deosebit de frumos.
“Vă rog, domnule Preşedinte, să consideraţi că aprecierile pe care le exprim în această scrisoare nu aparţin numai deputatului Cristian Sorin Dumitrescu, ci şi fostului poloist cu acelaşi nume, care ştie prea bine cât de greu este să obţii o astfel de performanţă, într-o vreme în care Guvernul României pare preocupat de orice altceva, dar nu şi de soarta sportului naţional şi în condiţiile în care nu ai decât două bazine de competiţie în toată ţara. De aceea, permiteţi-mi să sper că anul acesta va fi ultimul în care sportul suferă de această cruntă subfinanţare şi că, în condiţiile în care România va avea, începând chiar din această toamnă, un guvern mult mai competent şi mai responsabil, polo-ul românesc şi celelalte sporturi vor beneficia, în sfârşit, de o atenţie pe măsura faimei aduse, în mod repetat, ţării noastre şi poporului român ”, a ţinut să precizeze domnul deputat în cuprinsul scrisorii.
Deputatul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, a împărţit ajutoare alimentare mai multor persoane din Odobeşti. Alte câteva tone de ulei, zahăr, făină, mălai, pâine şi conserve de carne vor ajunge la sinistraţi în zilele următoare.
Deputatul Cristian Dumitrescu a declarat că în astfel de situaţii, cei mai importanţi sunt oamenii şi nu trebuie precupeţit niciun efort de întrajutorare. „Trebuie să fim solidari cu semenii noştri aflaţi în nevoi, care pe lângă problemele curente, se mai confruntă şi cu căderi masive de zăpadă, viscol puternic, ce au dus la agravarea si-tuaţiei lor. Orice ajutor din partea noastră este binevenit“, a spus Cristian Dumitrescu.
Organizaţia PSD Vrancea a demarat o campanie de strângere de ajutoare pentru vrâncenii izolaţi. „Ninsorile abundente din ultima săptămână şi managementul defectuos al autorităţilor guvernamentale au făcut ca în acest moment să avem, în judeţul Vrancea, localităţi izolate şi câteva zeci de mii de oameni sinistraţi. Sunt oameni care de zile bune suferă de frig, foame şi sete. Este de datoria noastră, ca oameni în primul rând, să încercăm să-i ajutăm. De aceea, organizaţia PSD Vrancea a iniţiat o campanie de întrajutorare a celor sinistraţi, acţiunea desfăşurându-se la sediul din Bulevardul Republicii din municipiul Focşani“, se arată într-un comunicat remis presei de preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan.
„Cu această ocazie, ţin să mulţumesc şi celor care deja sunt printre sinistraţi, dar şi tuturor celor care vor dovedi cu siguranţă că în Vrancea doar casele şi drumurile au fost acoperite de zăpadă, nu şi omenia“, se mai arată în comunicat.
Consiliul Judeţean Vrancea a solicitat, prin intermediul unui proiect de Hotărâre de Guvern, alocarea sumei de 1,5 milioane de lei, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru reconstrucţia Primăriei Negrileşti. Sediul acestei instituţii a ars în totalitate, în dimineaţa zilei de 10 februarie, după ce maşinile de pompieri nu au putut merge pe DN 2D, închis circulaţiei ca urmare a zăpezilor abundente şi incompetenţei conducerii Secţiei de Drumuri Naţionale.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, i-a spus premierului Mihai Răzvan Ungureanu, cu ocazia vizitei acestuia în Vrancea, de la sfârşitul săptămânii trecute, despre situaţia de la Negrileşti. „Ţara aceasta are un nou guvern şi trebuie să ştiţi că prima victimă a modului cum a fost reorganizată poliţia în comunele judeţelor, în general, a fost Primăria comunei Negrileşti. Aceasta a ars pentru că în postul de poliţie care funcţiona în acelaşi imobil cu primăria se afla un echipament sub tensiune şi de la care a izbucnit incendiul. Niciun poliţist nu se afla acolo“, a arătat Marian Oprişan.
La rândul său, deputatul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu, parlamentar în colegiul din care face parte şi comuna Negrileşti, i-a solicitat sprijin ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, pentru reconstrucţia Primăriei Negrileşti. „Vă rog, domnule ministru, să alocaţi resursele necesare pentru reconstrucţia Primăriei Negrileşti, care a ars într-un incendiu puternic şi la stingerea căruia, pompierii nu au putut interveni la timp pentru că drumul naţional era blocat de nămeţi“, a afirmat deputatul Cristian Dumitrescu. Acesta a fost ieri la Negrileşti şi a discutat cu primarul Ion Văsuianu despre problemele localităţii şi nevoile oamenilor.
Prefectul şi conducerea SDN ar trebui să-şi dea demisia
Primarul din Negrileşti, Ion Văsuianu, a spus că vinovate de faptul că pompierii nu au putut ajunge la timp se fac conducerile Prefecturii şi Secţiei de Drumuri Naţionale Vrancea, care au refuzat ostentativ să cureţe drumurile naţionale de zăpadă. „Dacă drumul era curăţat, pompierii ajungeau de la Vidra în 30 de minute, dar din cauza nămeţilor au ajuns în aproape două ore, când totul era cuprins de flăcări. Dacă veneau în jumătate de oră puteam salva arhivele şi o parte din bunuri. Condu-cerile Prefecturii şi SDN Vrancea sunt vinovate de faptul că nu am putut salva nimic. Ar trebui să-şi dea demisia în bloc“, a afirmat primarul Ion Văsuianu.
Flăcările au distrus întregul imobil, dar, ceea ce este cel mai important pentru oameni, au ars în întregime arhivele.
Este vorba de documente de stare civilă care existau încă din 1906 şi de registrele agricole în care erau trecute proprietăţile deţinute de fiecare persoană sau familie. Important de ştiut este faptul că majoritatea oamenilor din mediul rural, în special în zonele de munte, nu au documente de proprietate pe terenuri, deoarece nu au făcut actele de succesiune, acte care costă foarte mult.
|
|